Andreea Budai

„ Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-și împietrește inima cade în nenorocire. ”   (Proverbe 28:14)  Teama de a nu greși, de a nu fi înșelați de caracterul celor din jur, de a nu Îl supăra pe Domnul poate fi un lucru bun atât timp cât nu ne împietrim inima față de oameni. A fi prevăzător este bine, dar a fi suspicios nu este ( „ Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii ”   - Matei 10:16)  Limitele pe care le punem față de anumiți oameni care ne-au greșit sunt înțelepte, însă trebuie puse în dragoste. A pune limite față de cineva nu înseamnă să nu mai interacționezi cu acea persoană, să ții resentimente și "să fii cu ochii în patru", așteptând momentul în care aceasta va greși, ci înseamnă să limitezi accesul pe care acea persoană îl are la vulnerabilitatea ta, la revelațiile personale pe care le ai din partea lui Dumnezeu, la timpul și efortul pe care le-ai investit înainte în acea legătură.  Unele persoane nu pot duce alături de tine "greu...

Cu toții așteptăm primăvara care ne încălzește sufletele și ne încântă privirile după o iarnă rece și mohorâtă. Poate chiar ne-am dori ca mereu să fie primăvară, să ne putem bucura tot timpul anului de ce aceasta are să ofere. Însă există oare “reversul medaliei” al acestei dorințe? Au fost ani în care situația meteorologică a prezentat o primăvară precoce. Ne-am bucurat pe moment, ca apoi să suferim de pe urma frigului care a continuat să apară, pentru că era sezonul lui . Copacii înfloriseră, florile răsăriseră timide din pământ...ca apoi toată roada să înghețe și să moară. Sezonul frigului iernii nu se terminase - ci sezonul primăverii încercase să îi ia locul prea devreme, fiind detronat apoi din cauza decursului natural al anotimpurilor. La fel este și cu sezoanele din viețile noastre . De multe ori ne dorim cu disperare să sărim peste momentele de tristețe și singurătate, peste greutățile care apar în calea noastră și să trecem direct la primăvara binecuvântărilor. Însă uneori, p...

Citeam recent din cartea Iosua și m-am oprit asupra versetului din Iosua 23:11 „ Vegheați , dar, cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru.” Chiar dacă acest îndemn, sau mai degrabă poruncă, era adresată poporului evreu, ni se splică și nouă, oamenilor care trăiesc în această generație.  De ce spune că este nevoie să veghem pentru a-L iubi pe Dumnezeu? Nu este oare îndeajuns doar să credem în El - să credem că El există și să mai Îi declarăm câteodată printr-o cântare sau printr-o scurtă rugăciune că ne închinăm Lui? Marcu 12:30 spune astfel: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta. ” Căutând în dex cuvântul „cuget”, am găsit următoarele definiții: gând, idee, părere, intelect, intenție . Să Îl iubești pe Dumnezeu este o alegere.  Atunci când iubești pe cineva, alegi să petreci timp cu acea persoană pentru că îți place acest lucru și dorești să o cunoști mai bine. Nu e îndeajun...

A trăi o viață pentru Domnul înseamnă să alegi să faci binele definit de principiile Lui mai ales atunci când nu te vede nimeni, să te "lupți" cu propriul tău eu mai ales atunci când acesta își dorește ca reflectorul pus asupra lui Hristos să îndrepte o rază de lumină și spre sine, să te rogi pentru "dușmanii" tăi ca și cum aceștia ți-ar fi cei mai buni prieteni, să iubești fără rețineri chiar și atunci când vezi reflexia pumnalului de la spatele persoanei pe care Dumnezeu te cheamă să o iubești... A trăi o viață pentru Domnul înseamnă să îți însușești, în fiecare zi, tot mai mult, caracterul lui Hristos și să păstrezi încredințarea că orice vale și "cădere" are potențialul de a te aduce, într-un final, mai aproape de Dumnezeu, dacă te ții strâns de poala hainei Lui. (imagine preluată de pe Pinterest)

Avem multe momente în viață în care oamenii ne rănesc, ne dezamăgesc sau își încalcă promisiunile. Uneori rănile pe care ni le provoacă cei din jur sunt atât de constante și de adânci (fie intenționate sau neintenționate), încât ne fac să ne pierdem speranța în relații autentice, duhovnicești, așa cum am fi înclinați să credem că trebuie să aibă loc în Trupul lui Hristos. Relațiile se răcesc, ofensa se adună...iar singurul care are de câștigat din acestea este satana. Cel care nu Își încalcă niciodată promisiunile dorește să ne eliberăm de capcana ofensei, pentru că aceasta este o tactică a satanei de a ne ține legați în neiertare, ca Dumnezeu să nu poată să ne folosească pe deplin, iar discernământul nostru să fie compromis. Mereu dorința lui Dumnezeu va fi restaurarea „atât a prietenilor noștri, cât și a dușmanilor noștri”. Scopul nostru ar trebui să fie a ajunge să-i vedem așa cum îi vede Dumnezeu pe cei care ne-au rănit - să recunoaștem că au greșit, însă să îi privim cu dragoste ș...

„Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni.” (Matei 5:13)  Sarea are trei roluri principale: de a da gust, de a conserva și de a purifica.  Din punct de vedere chimic, sarea nu își poate pierde capacitatea de a săra, deoarece este un compus chimic foarte stabil. Totuși, sarea impură își pierde proprietățile , în urma umezelii topindu-se clorura de sodiu și rămânând doar impuritățile care fac astfel sarea să devină inutilă.  Deși substanța rămasă pare a fi la fel ca înainte, este doar un fals al originalului, fiind capabil chiar să facă rău dacă este folosit. La fel este și viața noastră, viața de credință. Dacă lăsăm ca valorile, convingerile și viața să ne fie compromise de murdăria acestei lumi păcătoase, ne vom pierde abilitatea de a fi o mărturie bună pentru a aduce suflete la Hristos și chiar dacă în apa...

Chiar și cele mai dure și "impenetrabile" persoane au fost la un moment dat copii, tineri cu aspirații sfărâmate, așteptări neîmplinite, cu o naivitate și puritate de care alții au profitat, batjocoriți în diferite moduri sau trădați de persoanele în care poate aveau cea mai mare încredere.  Iar ceea ce au ales să facă apoi cu această durere a dictat parcursul vieții lor și relațiile cu cei din jur.  Astfel de experiențe pot împietri și cele mai pure inimi, dacă lăsăm durerea, dezamăgirea și amărăciunea să ne învăluiască inimile și nu le ducem, în schimb, în fața Mângâietorului nostru pentru a-L lăsa să ne vindece și să ne facă să înțelegem durerea așa cum o vede El.  Experiențele negative din viețile noastre nu sunt după inima Lui - El nu Își dorește ca noi să suferim - însă le poate folosi pentru binele nostru, pentru a ne crește și a ne modela ("[...] Dar Dumnezeu a schimbat răul în bine" - Geneza 50:20a).  Dumnezeu nu este un tiran, căruia îi place să ne vadă s...